Încerc în fiecare an să văd filmele nominalizate la Oscaruri, dar, de fapt, caut filmele noi care se fac de la un an la altul. Un an de filme începe și se termină, pentru mine, cu Oscarurile. Așa m-am setat, deh. Așa am încercat și anul ăsta. Trebuie să recunosc că nu reușesc să le văd chiar pe toate, dar mă străduiesc. Scormon pe net, pe tot felul de site-uri să aflu ce spune lumea, ce se turnează, ce își propun regizorii, ce planuri au actorii. De ce fac asta? Este o lume care mă fascinează, asta mă mînă de la spate și se duc nopțile cu o ușurință ceva de neimaginat. Cea mai mare bucurie este cînd mă sună prietenii (și nu numai) să mă întrebe de anumit film/actor, ce film le recomand să vadă sau noaptea Oscarurilor care este, de cîțiva ani, comentată, live, cu Nana.
![]() |
| NANA |
Anul ăsta am reușit să văd destul de multe dintre filme. Pronosticul meu este la categoriile mari acolo unde este "bătaia peștelui".
- Cel mai bun film - "The social network"
Eu îmi doresc să ia Oscar "Black Swan". Are ceva șanse, dar mi-e tare teamă de ideile americanilor, nu ar fi prima oară cînd ar alege complet anapoda, după niște influențe politice, sociale, etc.
- Cel mai bun rol principal masculin - Colin Firth
Așa aș vrea și eu. Britanicul este monumental în film, nu are concurent real anul ăsta, e momentul lui. Filmul este, însă, prea "british" pentru a lua premiul cel mare, de cel mai bun film în Statele Unite.
- Cel mai bun rol principal feminin - Natalie Portman
Aici am încă dubii, recunosc. Nu m-am decis, încă, dacă i-aș da lui Portman sau aș vrea Anette Bening (The kids are all right). Îmi e tare greu să aleg, le-aș da amîndorura, dacă aș putea.
- Cel mai bun scenariu original - "Inception"
Mi-a plăcut filmul, mi-a plăcut povestea și felul în care te pune pe gînduri. Îmi dă frisoane pe șira spinării ideea că cineva s-ar putea juca cu mintea mea așa cum se întîmplă în Inception. Este chiar diabolic. Gata cu frisoanele! Ideea este originală și despre asta e vorba. So, ..."and the Oscar goes to Inception". Nu pentru efectele speciale unde are o nominalizare.
- Cel mai bun actor în rol secundar - Christian Bale
Nu sînt un fan al lui, ceva din mutra lui mă deranjează mereu, dar îi recunosc talentul. Iar "The Fighter" cred că îi va aduce Oscarul. Eu i l-aș da, însă, cu toată inima lui Geoffrey Rush (King's Speech).
- Cea mai bună actriță în rol secundar - Mellisa Leo
Am stat mult și am pus în balanță. Eu aș alege Helena Bonham-Carter. Rămîne să aflu la noapte dacă am pariat bine sau nu.
Nu mai iau în calcul alte categorii. Am așteptat mult timp "Alice in wonderland", dar nu m-a dat pe spate, am avut momente cînd nu mi-a plăcut grosierul din niște tușe, dar e clar un film de văzut. Mă număr, oricum, printre fanii lui Tim Burton. I-aș da lui "Alice..." Oscar pentru efectele vizuale.
Am să închei lista filmelor cu unul care a trecut destul de neobservat. "Unstoppable" a lui Tony Scott. Mie mi-a plăcut naturalețea, firescul filmului - e după o poveste reală. Mă fascinează la Tony Scott montajul imaginilor pe niște sunete extrem de bine alese care sugerează greutatea scenei, încărcătura. Este o subtilitate care mie îmi place de mor. Cînd am văzut prima dată un film de-al lui m-a fascinat combinația asta și mi-am dat seama că mă regăsesc în stilul ăsta în meseria mea. Am învățat multe chestii.
Mai sînt puține ore pînă la marea gală a Oscarurilor. James Franco și Anne Hathaway vor fi "in charge" pentru prezentarea show-ului. Nana, Anne Hathaway știe că o placi și s-a gîndit să-ți facă o bucurie.
Seară glamour, dragilor!

Momentul in care a inceput "Non, Je ne regrette rien" eram atat de implicata in "Inception", incat am decis ca va fi in al meu all time top 10.
RăspundeţiŞtergereAveam in lista de vizionare "King's Speech" si "Black Swan", dar intre timp a aparut ceva nou care ma distrage permanent de la ale mele :))
Vine el timpul si pentru alte filme bune :)
Motivul tău se cheamă Alia şi de aceea nici nu te cert. Că ştii că ţi-aş fi ziz vreo chestie care să te mîne mai repede şi mai bine de la spate pentru a vedea două filme interesante.
RăspundeţiŞtergereEu sper că vei apuca să vezi şi Black Swan si The king speech.
De abia aştept să crească Alia să facem echipă şi să mergem la film. Pun pariu că va fi un fan şi te va chema să vedeţi Oscar-urile împreună.